Intotdeauna m-am intrebat cine hraneste pasarile cerului?

Cum gasesc ele hrana de care au nevoie?

Cand eram copil mama imi spunea ca Dumnezeu are grija de fiecare copil al sau. In copacii din spatele blocului o multime de vrabiute fac galagie.

In iarna, cand zapada acoperea pervazul geamului am zarit intr-o dimineata o vrabiuta. Cauta cu ciocul o firimitura, stiind ca acolo mai aruncam din cand in cand resturi de paine.

M-a induiosat si am deschis fereastra. Am dat zapada jos si am asezat firimirturi dintr-o felie de paine.

Am tras perdeaua si am asteptat. Vrabiuta s-a intors, a ciugulit o farama si a zburat.

Mi-am zis in sinea mea ca am speriat-o si a fugit.

Nici vorba!

S-a dus sa dea de stire suratelor ca a gasit mancare.

Au venit in zbor inca vreo 10-12. Abia incapeau pe pervaz. Am privit cu atata bucurie si multumire sufleteasca acest tablou!

Din acea zi am hotarat ca in fiecare dimineata sa asez pe geam hrana pentru pasarile cerului.

Asa cum spunea mama: DUMNEZEU are grija de copiii lui.

Peste un timp, si alte pasari au venit la fereastra mea: sitari, porumbei si niste ciori.

Am inmultit firimiturile si le-am binecuvantat de fiecare data cand au venit la ospatul pregatit pentru elel

Dimineata, cand deschid fereasta, triluri de pasarele imi incanta auzul si ma fac fericita! Intr-adevar  fericirea vine din lucrurile marunte, dar facute cu multa dragoste!