Primele generatii au crescut repede! A urmat revolutia si o data cu ea dreptul la…libertate! Ce libertate? Atat de prost inteleasa de toata lumea1
In mintea si in inima mea vedeam zorii unei noi ere! si ma simteam binecuvantata sa traiesc acesti ani! Dupa anii in care regulile erau respectate, cand nu-ti era teama sa circuli pe strada chiar la ora 23, au venit ani in care toata lumea facea ce voia, regulile nu mai existau.Pentru cei ca mine nadajduiam ca vor fi vremuri minunate !
Ca dascal am avut trei etape vizavi de varsta parintilor! La inceput eram mai tanara decat ei, si cu toate astea primeam respectul cuvenit profesiei si omului care am devenit, apoi o vreme, eram de varsta parintilor elevilor mei, ma simteam mai libera in comunicarea cu ei, apoi anii s-au adunat si fostii elevi au devenit parinti! Unii au ramas cu bunul simt si educatia primita in familie , altii , veneau cu tupeu sa ceara socoteala pentru notele copiilor lor! Nu se intrebau cat timp le acordau acasa pentru sprijin si sustinere, dar aveau doar pretentii! Cu toate acestea, munca de slefuire a caracterelor a continuat indiferent de atitudinea parintilor! De aceea astazi, atatia fosti elevi isi amintesc cu respect si pretuire de timpul petrecut impreuna!Unii dintre fostii elevi au devenit dascali la randul lor, altii s-au format in meserii mai grele ca medicina, altii au ales sa munceasca cinstit fara diplome universitare! Tot respectul pentru caracterul lor!
Anii de scoala au insemnat o multime de excursii, cel putin doua anual, toamna si la inceputul verii, serbari scolare, vizite la muzee si case memoriale, concursuri si participari la competitii sportive, activitati la biblioteca! Obisnuiam ca in excursii sa iau si cateva mamici, care sa vada si ele cum se comporta copiii in afara scolii!Intr-una din excursiile la Putna am pierdut o pe Mirabela!Cum? Dimineata la plecare mamica ei o insoteste la autocar si dupa ce fata urca, ea imi spune ca are asa o inima rea ca n-ar lasa o in excursie! I-am propus atunci sa urce si ea si sa ne insoteasca! dar presimtirea a devenit realitate ca fetita a urcat pe inaltimea din spatele Chiliei lui Daniil Sihastru, a alunecat pe panta si s-a trezit departe de grup! Cand sa plecam, ne adunam si mama ei vede ca lipseste fetita! Doamne! Ce stare de disperare pentru toti!Dupa jumatate de ora o bunicuta vine cu Mirabela de mana si o incredinteaza mamei!A fost prima si ultima data cand un copil din grup s-a ratacit, nu s-a pierdut!
Clasele erau tare numeroase ,36 chiar 40 sau 42 de elevi! Elevii aveau bunul simt si scoala era scoala! Aveau uniforme, aveau cartile si caietele cu coperti, aveau carti de lectura!Multe generatii au fost in clasele mele si elevi de la casa de copii! Am simtit pentru ei atata afectiune, stiind ca multora le-a lipsit asta! N-as vrea sa dau nume dar ei se stiu!Acum sunt oameni mari, familisti si mi trimit mereu vesti despre ei de unde sunt! De fapt, fiecare intalnire cu un fost elev , ma intoarce in timp si ma revad in anii aceaia de odinioara!Am participat la nuntile lor, m-am bucurat de bucuria lor, apoi, ne-am reintalnit peste ani si asa am realizat ca timpul nu sta pe loc!
Daca cineva isi mai aminteste vreo intamplare il rog s-o redea pe scurt aici pe pagina!
Sunt atat de multe si cu atatea emotii!
Voi continua cu alte amintiri despre fosti elevi, fosti colegi,care au avut un rol important in cariera mea!