E prima zi de Paste.  Privesc pe geamul de la bucatarie.Razele soarelui se joaca cu petalele ciresului inflorit.

O adiere lina pare ca ninge cu flori. Bella, catelusa alungata de stapani, priveste cu tristete spre ferestrele inchise; doar, doar cineva ii va darui o bucata de paine.

Copiii o adora. Cand e vremea calda fac mare larma in jurul ei O trag de codita ei stufoasa cu prietenie si ei ii place asta. Are niste ochi blanzi si blana de culoarea cafelei cu lapte. Desigur, a avut parinti de rasa, dar acum nespalata si neingrijita pare un maidanez ratacit in spatele blocului.

Cu toate acestea, este indragita; uneori cate o gospodina mai iute o alunga pentru ca face galagie.

Pai cum sa nu faca, daca cei care vin in parcare claxoneaza si o sperie.

Cateva zile n-am mai vazut-o si ii simteam lipsa.

Oare unde sa fie Bella?

Chiar ma gandeam ca a plecat sau poate vreo masina a trecut peste ea!

Dar temerile mele au disparut cand Bella a aparut cu un puiut. Are tot blanita ca a ei si se tine scai de mama lui.

In aceasta dimineata am avut bucuria s-o vad pe catelusa cum se juca cu puiul ei. Ca o mama adevarata!

Il rastoarna pe spate, il intoarce, ii linge blanita si il apuca de urechi.

Mititelul sare cat colo, priveste indarat si revine langa mama lui.

E atata  iubire in acest tablou!

Deschid fereastra si arunc o bucatica de carne. Bella vine prima, o ia si o da catelusului. Il priveste duios si se bucura cand acesta reuseste sa inghita prima bucatica.

Priveste in sus, parca ar multumi pentru darul primit.

Ce poate fi mai frumos decat o mama care are grija de puiul ei?

Cum sa nu aperi aceste fiinte de cei care vor sa le faca rau?

Cum ar fi ziua, daca nu am darui iubire neconditionata celor din jur, fiinte de orice fel?

Soarele imi trimite si mie o raza, sa-mi mangaie petalele orhideelor care s-au deschis mai frumos in aceasta dimineata!