Imi amintesc cu emotie cum am cunoscut-o pe Veronica!

Venea cu elevii intr-o excursie in Nordul Moldovei si o colega din Constanta i-a vorbit de mine.

M-a cautat si ne-am intalnit direct in autocar in ziua cand ajungea pe aceste meleaguri. Aveam sa le fiu ghid!

Glasul duios  si chipul bland mi-au aratat un dascal de vocatie. Venea de la 600 km sa cunoasca pe Eminescu acasa la el, sa-i bucure pe copii de locul mirific al Ipotestilor.

Drumul a continuat la manastirile din nord, unde istoria s-a imbinat fericit cu frumusetea locului. Aerul curat, apele susurand si dangatul clopotului de la Voronet au creionat o excursie de neuitat.

Si cum oamenii cu preocupari comune se apropie usor unul de altul, nici nu stiu cand ne-am imprietenit!

Asa am ajuns la mare fara sa-mi propun acest lucru.

M-am bucurat de ospitalitatea familiei ei si m-am simtit minunat!

Nu pot uita vizita in port si toata istoria legata de constructiile lui Anghel Saligny, despre care ne-a povestit sotul ei. Stiam doar de Podul de la Cernavoda, dar am constatat ca in multe orase din tara sunt cladiri proiectate de acest mare inginer roman.

Ne-am mai vazut de cateva ori la mare, a venit si ea pe meleagurile de poezie de aici, am participat la proiecte comune!

De cate ori vorbim la telefon ne incarcam bateriile cu amintirile deosebite pe care le-am adunat.

Bucuria cea mare e familia, fiica, meseria.

De la ea am invatat ca un zambet face cat o mie de cuvinte si ca vorba buna aduce bine.

Multumesc, Veronico, pentru prietenia ta, pentru amintirile de neuitat pe care le pastrez in suflet!