In fiecare dimineata, la o ceasca de cafea, chem amintirile si ma bucur zambind cu ele.
Revad cu momente momente dragi cu doi frati, Dan si Carmen! Cu timiditatea specifica fiecarui inceput si pe ei, emotiile primilor ani de scoala i-au marcat, in sens pozitiv, desigur.
Dornici de cunoastere si avizi de lectura au cautat si gasit in carti…secretul fericirii. Si-au cladit meserii frumoase si fiecare din ei isi face meseria cu drag.
La inceput Dan a trezit copiilor interesul pentru chimie iar Carmen se ocupa de sanatatea noastra.
Familisti convinsi, cu copii frumosi, cei doi mi-au daruit frumoase momente de-a lungul anilor.
De la ei veneau felicitari de sarbatori si ganduri alese care se intorceau inmmit spre ei din inima mea. Parintii lor le-au dat o educatie aleasa, bunul simt si respectul fiind repere cotidiene.
Nu ma mir ca acum, la randul lor, sunt specialisti apreciati si respectati pentru ceea ce fac!
Dan si Carmen au un loc special in inima mea, pentru modelul de familie in care au crescut si pentru familiile lor de acum!
Am inteles ca atunci cand ai un frate sau o sora esti mult mai bogat, ca gasesti in orice clipa un sprijin neconditionat, ca valurile vietii sunt infruntate mai usor, cand nu esti singur in barca!
Va felicit pentru minunatii vostri copii!
Va felicit pentru ceea ce sunteti ca parinti!
De la voi am invatat ca respectul si modestia sunt apanajul oamenilor inteligenti!
Gestul de aducere aminte si apreciere a Doamnei Invatatoare e un apel la memoria unor timpuri in care prezenta ei in viata noastra de elev era plina de semnificatii. Sa aduci in acelasi plan temporal oameni care s-au cunoscut ca copii si se regasesc astazi ca adulti nu e doar un mod de a uni trecutul cu prezentul ci si o recunoastere a calitatii umane a fiecaruia din noi (si ne onoreaza) la care dumneavoastra insiva ati avut o contributie determinanta. Nu sunt cuvinte mari. Vin dintr-un suflet a carui “aluat” ati avut atata atentie pedagogica si umana sa il modelati. Recunostinta nu e doar un termen din dictionar ci o realitate nemasurabila, reala. Imi amintesc ca mi-ati inspirat gandurile mele de copil, apreciindu-va delicatetea sufletului si caldura pedagogica a unui om dedicat profesiei dar mai ales omuletilor care voiau sa devina … mari. Imi vin in minte acum intamplari hazlii, momente unice care au ramas repere ale devenirii mele. E un mixt de emotie si amintiri pe care sper sa le mai depanam odata si inca odata la un ceai, intr-o zi cu mult soare si speranta…
Cuvintele tale m-au emotionat peste masura! Picaturi de roua imi umezesc ochii si amintirile navalesc in sufletul meu.
Ce timpuri! Ce copii! Ce adulti responsabili au devenit! Am modelat suflete si caractere pentru ca “aluatul” a fost pe masura dorintei mele, ca s-a lasat
modelat si mai ales a existat acea “chimie” in dorinta de …devenire!
Multumesc, Dane pentru ca ai fost elevul meu, ca m-ai inspirat de fiecare data si mai ales ca am simtit ca peste ani veti fi OAMENI ADEVARATI!
Recunostinta parintilor vostri care au stiut sa faca totul pentru voi! Rar am intalnit o familie atat de deschisa scolii, mai ales ca in acei ani, eu si parintii elevilor mei aveam aceeasi varsta si simteam o responsabilitate in plus!
Multumesc pentru gandurile tale si astept cu speranta acea zi cu soare…la un ceai!