Zi de toamna in culori de curcubeu.Soarele imi mangaie chipul, gandul alearga departe in timp ce ochii zambesc drumului.De o parte si de alta , pomi imbracati in culorile toamnei imi fac semne prietenesti.
Azi voi revedea locuri dragi:Manastirea Voronet! Fiecare intalnire cu aceste locuri este magica. Pasesc cu sfiala inauntru.E atat liniste!! Si albastru, albastrul din veacuri imbraca sfintii pictati pe peretii exteriori! Soarele trimite sageti luminoase, pomii din jur freamata.Stau cateva clipe pe o banca dinspre altarul manastirii…gandul alearga spre vremi de mult trecute…aud tropot de cai si chiote…ma trezeste din visare…toaca. Se apropie vecernia si acesta e semnul. Tace..incepe clopotul sa strige in dangatul sau pe Voda Stefan. Niciodata ca acum n-am auzit atat de clar chemarea! Rasuna si se pierde in departari.Muntii stau de straja cu faptele stramosilor…Imi plec fruntea si inima…ma incarc cu atata energie, cu atata istorie , cu atata forta!
Multumesc si sunt recunoscatoare Mirelei si lui George!
Daca ati vizitat si voi aceste locuri, lasati-mi un gand!