Cred ca nimic nu-i intamplator pe lumea asta cand Dumnezeu ne scoate in cale niste oameni, sau mai bine zis anumiti oameni pentru a ne slefui caracterul.

Ne-am cunoscut intr-o zi de primavara, unde credeti? Tot la o scoala! Era inceputul erei simpozioanelor si oamenii se adunau in diferite colturi ale tarii sa-si impartaseasca… experiente.

Recunosc ca mi-a placut sa particip direct de fiecare data.

Cand povestesc, retraiesc momentul! Tema era legata de natura, protejarea ei si actiunile pe care le-am putea face pentru a-i proteja sanatatea!

Coplesita de emotie, cand mi-a venit randul, am amintit ca vin de pe meleagurile de poezie ale lui Eminescu, insirand cateva versuri legate de “lacul codrilor albastru”.

Cand am terminat, am simtit emotia pe care am produs-o in sala. S-a apropiat de mine o colega tanara si sfioasa care m-a intrebat daca nu am putea realiza impreuna un parteneriat cu scolile noaste.

Si asta a fost inceputul prieteniei cu Lili! Mai apoi i-am cunoscut familia si i-am urmarit parcursul didactic. Si-a luat gradele didactice, apoi functii de conducere… dar nimic n-a schimbat-o!

A ramas acelasi om minunat, cu zambetul pe buze mereu, delicata si sfioasa ca la inceput.

Multumesc Lili pentru prietenia ta!