Cine nu-si aminteste de expresiile:”pe cuvant de onoare”,”pe onoarea mea”sau “pe onoarea mea de familist”?
Acest cuvant este folosit azi din ce in ce mai rar!
Credeti ca nu avem oameni de onoare? Avem!
Dar cine mai pune pret azi pe cuvantul dat, pe onoarea de familist?
Vad la tot pasul oameni care-si calca pe propria onoare pentru a reusi in cariera, in pastrarea unei functii, in primirea unui folos necuvenit!
Am crezut mereu in intelesul profund al acestui cuvant!
A fost pentru mine o calauza! asa m-au crescut parintii mei, oameni de onoare la randul lor, asa cum au vazut si la parintii lor!
Sa vorbesti azi despre onoare, nu mai este cool!
Primeaza mai degraba reusita de moment, o invarteala, o pacalire a celui de langa noi!
Onoarea are ca antonim dezonoarea!
Ne-au dezonorat prin cuvinte oameni in care credeam, oameni din anturajul noastru, prieteni!
Si atunci? Aruncam la cos acest cuvant? Dimpotriva!
Doar prin exemplul personal cei de langa noi pot invata incet si sigur ce este onoarea!
Sa onoram cu prezenta noastra o adunare!
Sa onoram frumosul de langa noi sub orice forma ar fi!
Sa onoram fiecare rasarit si sa fim recunoscatori ca l-am prins!
Sa onoram pe cel care face o fapta buna!
Sa aratam generatiilor viitoare ca onoarea exista, exista in noi, in felul nostru de a fi, de a trai, de a iubi, de a ierta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *