Se spune ca nimic nu-i intamplator! In vara, pe cand aveam activitati distractive de vacanta in parcul primariei, ma intalnesc cu Roxana!
Mi-a fost eleva cu multi ani in urma! O scolarita timida, cuminte si foarte desteapta! Prietenoasa cu colegii ei, atenta la ore si o voce calda,prezenta la toate activitatile clasei, iata samburele meseriei viitoare!
Anii au trecut! Liceul, facultatea ….atatea amintiri…
Inta-ma fata in fata! Se bucura ca un copil! Ne imbratisam si elevii cei mici care ma insoteau ne privesc mirati! Le spune ca am fost invatatoarea ei!
Lor nu le vine sa creada!
Schimbam cateva cuvinte: aflu ca este educatoare in Spania, cred ca in Saragoza.
Ii plac copiii, ii place ceea ce face si este multumita si fericita!
Cei mici o adora iar colegii apreciaza daruirea si profesionalismul ei!
O intreb daca ar vrea sa se intoarca:sigur ca da, doar ca vrea stabilitate si siguranta!
Gandul ma duce la multi dintre fostii mei elevi, care plecati pe alte meleaguri, spera ca intr-o zi se vor intoarce acasa!
Roxana mi-a umplut inima de energia tineretii, de amintirile din anii de scoala si mai ales, ca si-a ales aceasta meserie!
Toate meseriile sunt frumoase, dar nimic mai nobil decat sa modelezi caractere, sa-ti tresalte inima alaturi de chipurile inocente care sorb cu nesat dragul de cunoastere de la tine, pentru care esti model si care te vor pastra ca pe o icoana in sufletul lor!
Sunt fericita ca pot darui bucurie unor copii, ca in fiecare dimineata ne intalnim zambind si mai ales ca zi de zi, cladim impreuna edificiul caracterului si a sperantei de mai bine!
Multumesc Roxana pentru momentele de emotie pura pe care mi le-a adusĀ intalnirea cu tine!
Multumesc pentru ceea ce esti, ca om si sculptor de caractere!