Zilele acestea de octombrie mi-au adus bucuria sarbatoririi unui centenar de invatamant pedagogic la Botosani!
Emotii! Amintiri! Regasiri si revederi!
Manifestarile au tinut trei zile, precum nuntile imparatesti! Intalniri emotionante la liceu cu fosti elevi, fosti profesori, actuali si viitori dascali!
Cum sa nu tresalte inima de atata frumusete sufleteasca?
Cei care au gandit si realizat acest lucru merita toata aprecierea noastra!
Eu am participat doar la intalnirea de seara! Marturisesc ca am pornit cu mare emotie sa-mi intalnesc fostii colegi si profesori! Chiar ma simteam scolarita punctuala si silitoare din liceu!
Vremea a fost dupa inimile noastre…zi de toamna multicolora!
In zarva mare din hol am regasit chipuri dragi, cunostinte vechi si fosti colegi! M-a bucurat intalnirea cu Anisoara Radu,Emilia Tipirigan, Mihaela Barbacaru si Dana Adascalitei, foste colege , apoi cu familia prof.Chisca, o familie de care ma leaga amintiri de neuitat!
In sala, am vorbit cu Tatiana Adumitracesei, cu Mirela Brehuiescu, cu Elena Bucur, fost inspector, cu Rodica Basno, Mihaela Tiritelnicu si multi altii!!
Am stat la aceeasi masa cu Doina Puscasu, fosta colega de clasa , cu Maria Iatco, cu Tatiana Bacinschi!
Alaturi de noi au fost prof. Margineanu Stefan! A pastrat calmul si zambetul din tinerete! Privea sala cu ingaduinta rememorand probabil orele de fizica cu noi ca elevi!
N-au lipsit de la intalnire nici Olguta Schiopu, inspector de specialitate si nici doamna Mina Rusu, reprezentand MinisterulEducatiei!
Sigur, au fost si colegii Pedagogicului de azi! Oameni vrednici si de admirat pentru misiunea de a forma noi dascali.
Aici, cu totii erau fosti elevi de “pedagogic”!
Ce loc unde s-au adunat atatea inimi frematand de amintirile tineretii!!
Daca la intalnirile anterioare, generatiile de dascali povesteau despre succesele din meserie, astazi, am vorbit cu drag despre copii si nepoti, despre realizarile lor!
Vine o vreme cand, dascal fiind, privesti cu drag ce-ai semanat si culegi roadele recunostintei!
Viitorimea se va ridica pe umerii si priceperea dascalilor de azi si acelor ce vor deveni!
Multumesc organizatorilor Florentina Danila si Marilena Chelaru, care, alaturi de intregul colectiv au realizat un eveniment deosebit!
Multumesc celor care si-au gasit timp pentru aceste manifestari in Centenar!
Multumesc si sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca meseria de invatator m-a implinit ca om!
Multumesc parintilor mei care mi-au indrumat pasii spre pedagogic, vazand inca in copilarie aplecarea mea spre jocul “de-a scoala”! Si nu au gresit!
Multumiri dascalilor din liceu care ne-au facut sa simtim ca noi vom fi cei care aduc lumina in sate si intelepciune in mintile elevilor!
Calde multumiri celor prezenti la manifestari pentru momentele unice de inaltare a spiritului si a inimii!
Foarte frumoasă doamnă , ați descris cu măiestria caracteristica acest eveniment deosebit.Revederea cu foștii profesori cu colegii de clasă și colegi cadre didactice ne_a făcut fericiți.Un eveniment deosebit, o petrecere reușită.Multumim organizatorilor.
Tatiana, si tu esti o persoana delicata si sensibila! Multumesc pentru gandurile frumoase!
Era in toamna anului 1986 cand acest “dascal” de la scoala 7, m-a luat de manuta si m-a dus intr-o alta clasa, mai de oameni ai muncii, caci parintii mei nu erau oameni de teapa dumneaei….sa ne intelegem, vorbim de Tatiana Bacinschi. Nu imi amintesc fata “duamnei”, ci doar atitudinea precipitata si marul cel rosu rostogolindu-se pe jos, ca o dovada vie a unui act oribil ce avea sa ma marcheze pe viata. Intre timp, am devenit la randul meu cadru didactic, si militant pentru dreptul la educatie de calitate al copiilor ce provin din medii sociale defavorizate.
Nu o urasc, as vrea sa stiu doar daca si-ar aminti acel episod, insa am mari indoieli.
Concluzia e ca oameni de poveste sa tot fie, insa cand ne lasam amprenta in niste suflete fragede, bine ar fi ca acele urme sa fie de bucurie.suntem ceea ce lasam in sufletele oamenilor.
Abia acum am citit comentariul dvoastra! Imi pare tare rau pentru situatia care v a marcat copilaria! Acu, dupa atatia ani, cel mai corect ar fi sa va vedeti fata in fata si sa spuneti exact ce ati simtit! Atunci, dascalii, puteau alege copiii la clasa, dar asta mereu am considerat o discriminare!Am avut si eu parinti care m-au preferat dar si copii fara preferinte! Am considerat ca menirea mea este sa i invat pe toti la fel! Asa am facut si cu orice fost elev ma intalnesc stau cu fruntea sus, depanam amintiri si ne bucuram impreuna de copilarie!Si cum dascalul care cladeste totul prin iubire, florile recunostintei infloresc mereu!Va apreciez sinceritatea si va doresc sa cultivati lumina in sufletele fragede care va cauta cu uimire si bucurie! S-au schimbat generatiile, e drept, dar dascalul va fi mereu omul care lumineaza!