Intr-o seara de vara, inainte de plecarea grupului de elevi din tabara, se apropie sfios de mine.

Mai vorbisem in rastimp, dar nimic nu prevestea inceputul unei prietenii frumoase.

Cristina, despre ea e vorba, era interesata de organizarea unui simpozion la scoala ei. Dupa schimbul de idei si de numere de telefon ne-am despartit.

Au trecut de atunci 12 ani!

Cate actiuni frumoase am desfasurat impreuna!

Cate momente deosebite am trait!

Am fost nelipsita la toate actiunile ei! Ne-a unit aceeasi viziune asupra scolii romanesti, aceeasi traire a lectiei, aceeasi menire!

Am fost moderator la toate editiile simpozionului “Creativitate si performanta in invatamant”.

Imi amintesc cu mare drag de clipele petrecute cu ea si elevii ei in tabara la Breaza.

Clipe de mare intensitate emotionala, drumetii si excursii si mai ales nu pot uita bucuria cu care m-au inconjurat elevii ei, desi nu ma cunosteau.

Aici, la Ploiesti, am inteles cu adevarat sensul cuvintelor:”prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei”.

Cristina, o dascalita cu inima cat Romania! Energica, plina de idei, iubita de elevi!

In calatoriile mele, cand trec prin gara Ploiesti, imi amintesc cu drag de bulevardul castanilor, de oamenii minunati pe care i-am cunoscut aici, de momentele care mi-au taiat respiratia!

Multumesc, Cristina!