Sa te intorci in trecut si sa retraiesti momente din istoria neamului e un privilegiu extraordinar!

Privesc fotografia ingalbenita de ani din care imi zambesc bunicii mei!

Imi amintesc cat de fascinata eram de povestile bunicului. Si-i stergeam lacrimile de pe obraji cand povestea despre razboi! Atata sensibilitate, atata durere si atata iubire de neam intr-un om simplu.

Razboiul pentru el a fost datorie! S-a casatorit cu bunica pe cand avea 18 ani, iar ea 16 ani!Asta se intampla in 1917.

Tatal bunicii a participat la primul razboi mondial. Intr-o seara, a sunat adunarea, s-a prezentat si in cateva ceasuri a plecat pe front. Si-a lasat acasa nevasta cu 6 copii, 4 baieti si 2 fete!

A luptat pe front la Marasesti, a indurat foamea si lipsurile!Nu s-a plans niciodata! Era mereu cu gandul la familia lui, la copiii care aveau nevoie de sprijinul sau!

In timpul unui atac, un glonte dusman l-a rapus! A ramas acolo la Marasesti!

Vestea a cazut ca fulgerul in satul de pe deal! Au murit mai multi consateni! Strabunica mea, cu cei 6 copii si singura s-a luptat cu grijile si nevoile !

I-a crescut cu drag si i-a asezat la casele lor! Nu s-a mai recasatorit niciodata! Eroul ei a ramas in inima si nu mai avea loc pentru altceva decat pentru el!

Ce vremuri! Ce femeie puternica aceasta taranca darza si hotarata!

Bunica, fata cea mare, acum maritata si la casa ei si-a inceput viata de familie cultivand pamantul si crescand animale!

In 1918, cand vestea Unirii cu tara s-a raspandit din om in om, bunicii mei, tineri dar cu inimi de romani adevarati au decis sa plece la Alba Iulia!

Impreuna cu alti prieteni, au inhamat caii si au pornit la drum!

Bunica isi amintea emotiile, cand pe drum s-au intalnit cu oameni din alte zone care mergeau tot la Alba iulia!

Niste oameni tineri au hotarat sa ajunga acolo ca sa cinsteasca memoria tatalui care a cazut la Marasesti!

Stau si ma intreb ce oameni au trait pe aceste pamanturi!

Cata iubire de neam si de tara!

Cata jerfta si cate sacrificii pentru ca noi, nepotii si stranepotii lor sa ne numim romani, sa traim intr-o tara libera!

Bunicii mei dinspre tata si dinspre mama au fost oameni curajosi, harnici si cu credinta in Dumnezeu!

Au luptat in al doilea razboi alaturi de baietii lor! Unul dintre baieti, unchii mei, a murit erou in Cotul Donului si altul si-a lasat bratul intr-un adapost care a fost lovit de o bomba!

Au stiut ca datoria lor era sa apere tara la nevoie, sa aiba copii si sa munceasca ogorul!

Ma inclin in fata memoriei lor cu adanc respect si recunostinta!

Acum, in anul centenarului Marii Uniri, ma alatur si eu celor care cinstesc memoria stramosilor si-mi doresc ca nepotii si stranepotii mei sa simta ca sunt urmasii unor eroi!