Povestea continuă, așa cum am spus în incheierea primei părți a acestei calatorii!

E dimineata insorita de octombrie; soarele poleieste totul în jur: pomi, case, drumuri și ganduri!

Ne grăbim spre Muzeul Cinegetic al Carpatilor din Posada! Aflu despre el ca este unic in tara! Abia așteptăm să ajungem!

Din vorba în vorba, ghidul meu spune că Badea Cartan isi doarme  somnul de veci în cimitirul orașului.

Impresionata de personalitatea lui și mai ales de povestile pe care le-am spus copiilor de atatea ori, oprim!

Cimitirul, orasul subteran al celor plecati, a primit si pe acest patriot roman, pentru ca s-a intamplat sa moara aici.

Cu adanca piosenie privesc spre crucea de piatra peste care au trecut atatea anotimpuri! Scrie simplu pe ea ca “aici doarme badea Cartan visand la intregirea neamului sau”.

Revad cu ochii mintii calatoria sa la Roma, apoi drumurile sale peste munti ducand in straite carti romanesti! Un om simplu, un cioban inflacarat de istoria neamului, un patriot adevarat!

Impresiile sunt atat de puternice incat o bucurie fara seaman imi inunda inima!

Pornim spre Posada! Intram în curtea muzeului! O grădină colorată în culorile toamnei ne poartă pasii spre intrare.

Oameni amabili si zambitori ne saluta si ne raspund la intrebari!

Cladirea are doua etaje si cuprinde sute de exemplare impaiate si bine conservate, diorame, fotografii si un fundal muzical ce ne face sa credem ca suntem in mijlocul padurii! Aici se aud boncaluitul cerbilor, triluri de pasari si mormaitul ursilor! În unele incaperi domneste semintunericul și în altele soarele intra nestingherit!

Pe pereți și pe suporturi stau coarne de cerbi sau tapi, trofee de urși vanati chiar inainte de revoluție!

Prin diorame se zaresc vulpi si veverite sau rasi si pisici salbatice! Toate parca privesc cu dezinteres pe vizitatori! E și normal, muzeul are 21 de ani și zeci de mii de vizitatori!

S-au saturat de atatea comentarii la adresa lor, poate viseaza inca la habitatul lor natural!

Muzeul m-a impresionat prin exponatele sale, prin organizarea deosebită, prin ambientul creat și mai ales prin amabilitatea gazdelor!

Daca nu aveam un ghid cu simtul umorului poate ca vizita aici mi-ar fi parut trista!

Am fost impresionata de tot ceea ce am vazut si auzit si mai ales, m-am ales cu o multime de fotografii care imi vor aminti ca acest muzeu e intr-adevar unic!

Daca ajungeti prin Sinaia, nu treceti prin aceste locuri minunate fara sa va bucurati de tot ce va ofera!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *